Cine l-a consolat pe Cătălin Bordea, după divorţul de Livia: „N-a venit să doarmă pe canapea”

Publicat: 12 ian. 2024, 11:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Cătălin Bordea a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, după ce s-a despărţit de fosta lui soţie, Livia. Ulterior a mai urmat o lovitură dură pentru comediant în ziua în care a aflat că bruneta şi-a refăcut viaţa cu prietenul lui cel mai bun. Recent s-a aflat cine i-a fost alături în aceste momente grele.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că juratul de la iUmor a suferit enorm după separarea de fosta soţie. Chiar el a povestit cât i-a fost de greu să accepte situaţia, însă a avut alături de el oameni care l-au ajutat să depăşească totul mult mai repede.

Cine l-a consolat pe Cătălin Bordea, după divorţul de Livia

Printre cei care au fost lângă comediant s-a numărat bineînţeles bunul său prieten, Nelu Cortea. Cei doi se cunosc de foarte mulţi ani, mai exact din perioada studenţiei, iar de atunci sunt nedespărţiţi.

Cortea a povestit în cadrul unui interviu recent cum Bordea a venit la el ca să-și aline durerea și să-i spună ce avea pe suflet la vremea respectivă.

„Acum, că e liber, domnișoarele stau mai mult, insistă mai mult, că cine știe?! Dar bravo lor, recomand, e un produs de calitate, premium, băiat bun. Păi ce a zis și el în podcastul în care a mărturisit totul, da, a avut momente grele, a suferit foarte mult. Dar acum e bine.

N-a venit să doarmă pe canapea. A venit la mine, am băut o bere, am mai povestit, am mai râs, ne-am simțit bine, s-a dus acasă la el, am copii, dracu, nu culc toți bețivii pe canapea. A nu se scoate din context!”, a declarat Nelu Cortea pentru CanCan.ro.

Ce îşi doreşte actorul de la viitoarea parteneră

Comediantul a fost prezent în emisiunea bunului său prieten, Dan Capatos, în urmă cu doar câteva săptămâni. Acolo, Bordea a vorbit despre separarea de Livia, dar şi despre planurile de viitor pe care le are.

Atunci când a fost întrebat despre calitățile pe care vrea să le aibă viitoarea lui iubită, Cătălin Bordea nu s-a putut abține și a lansat atacuri dure la adresa fostei sale soții, dar și a lui Spike.

„Să îi bată inima, să țină cu casa. Să nu îi placă niciun prieten de-ai mei. Să nu îi placă de nimeni. Calități… să fie independentă, să ne uităm unul la altul și să zicem ce tari suntem, să aibă planuri în viață. Când mă voi recăsători voi avea cavaler de onoare, doar fete. Vreau să schimb realitatea asta așa”, a declarat Cătălin Bordea, la Xtra Night Show.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 12 ian. 2024, 11:00 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×